Cum să crești un copil cu încredere în sine – fără să-i alimentezi orgoliul

Mulți părinți își doresc să aibă un copil curajos, care are încredere în forțele proprii, își susține punctul de vedere și nu renunță la primul obstacol. Și totuși, uneori apar întrebări dureroase:

• „Copilul meu nu are încredere în el.”
• „Renunță imediat când ceva nu-i iese și izbucnește în plâns.”
• „Nu duce la capăt nimic din ce începe.”
• „Nu îndrăznește să vorbească sau să se impună.”

Dacă aceste gânduri îți sunt familiare, nu înseamnă că ai greșit ca părinte, ci doar că ai nevoie de câteva repere clare. Încrederea în sine nu se construiește peste noapte și nu apare din senin — dar poate fi cultivată prin răbdare, consecvență și iubire conștientă.

1. Diferența dintre încredere autentică și orgoliu

Încrederea în sine nu înseamnă să-i spui copilului tău că este „cel mai bun”, „cel mai deștept” sau că „el are întotdeauna dreptate”. Din contră, înseamnă să îl ajuți să înțeleagă că:

• greșeala face parte din procesul de învățare,
• perseverența contează mai mult decât rezultatul final,
• poate duce un lucru la capăt chiar și când e greu,
• are dreptul să aibă o părere, dar și responsabilitatea de a o susține cu respect.

Orgoliul umflat cu laude false creează un copil fragil în fața criticii. Încrederea adevărată se clădește pe acceptare, experiențe reale și autonomie.

2. Cum îl înveți să nu renunțe când dă de greu

Dacă copilul renunță ușor, încearcă aceste abordări:

• Desparte sarcina în pași mici. Un desen complicat sau o temă grea poate părea copleșitoare. Împarte-o în bucăți mici și sărbătoriți fiecare pas făcut.
• Validează emoțiile, dar nu încuraja renunțarea. Spune: „Știu că e greu și simți că nu poți acum. Hai să respirăm adânc și să mai încercăm o dată.”
• Evită etichetele. Nu-i spune „leneș”, „nepriceput” sau „sensibil”. Etichetele pot deveni profeții autoîmplinite.
• Fii tu exemplu. Povestește despre momente în care ți-a fost greu, dar ai mers mai departe.

3. Ce se ascunde în spatele crizelor de furie și al cuvintelor grele

„Ești o mamă rea!”
„Nu te mai iubesc!”
„Lasă-mă în pace!”

Uneori, copilul țipă, plânge sau chiar lovește. Aceste comportamente nu trebuie văzute ca sfidare, ci ca semnale că el nu știe încă cum să-și gestioneze emoțiile.

Ceea ce pare furie este, adesea, neputință. Iar în spatele neputinței se ascunde, de cele mai multe ori, frica, oboseala sau rușinea.

Ce poți face?

• Rămâi calm(ă). Reacția ta modelează reacția lui. Dacă tu țipi, el va țipa mai tare. Dacă tu taci și respiri, îl ajuți să se regleze.
• Oferă-lui cuvintele pe care nu le are. Spune: „Ai fost foarte supărat că ți-am spus ‘nu’. Nu ți-a plăcut. Hai să vorbim despre asta.”
• Stabilește limite ferme, dar blânde. „Nu este în regulă să lovești, dar e în regulă să fii furios. Hai să vedem cum putem arăta furia altfel.”

4. Cum îl înveți să-și exprime punctul de vedere

Copiii care nu se simt ascultați acasă vor avea dificultăți să se exprime în grup. Învață-l:

• că vocea lui contează,
• că poate fi în dezacord cu cineva și totuși să păstreze respectul,
• să-și spună părerea clar, fără să jignească sau să se teamă de reacția celorlalți.

Exersați acasă: alegeți o temă simplă și jucați roluri — tu într-un rol, el în altul. Învață-l cum să argumenteze, nu doar să contrazică.

5. Tu ești modelul principal de încredere și răbdare

Poate cel mai important lucru: copilul învață cine este din felul în care îl vezi tu. Dacă îi arăți că îl vezi capabil, îl ajuți să se vadă capabil.

În zilele grele, când răbdarea pare epuizată, amintește-ți: fiecare reacție a ta este o lecție pentru copil. Nu trebuie să fii perfect(ă), ci doar prezent(ă), disponibil(ă) și sincer(ă).